There's Always a Reason

"Yes, Clarissa thinks, it's time for the day to be over. We throw our parties; we abandon our families to live alone in Canada; we struggle to write books that do not change the world, despite our gifts and our unstinting efforts, our most extravagant hopes. We live our lives, do whatever we do, and then we sleep - it's as simple as and ordinary as that. A few jump out of windows or drown themselves or take pills; more die by accident, and most of us, the vast majority, are slowly devoured by some disease or, if we're very unfortunate, by time itself. There's just this for consolation: an hour here and there when our lives seem, against all odds and expectations, to burst open and give us everything we've ever imagined, though everyone but children (and perhaps even they) knows these hours will inevitably be followed by others, far darker and more difficult. Still, we cherish the city, the morning; we hope, more than anything, for more."
M. CUNNINGHAM - THE HOURS

Sunt puține momente pe care le savurez mai mult decât dimineața devreme. 

Aerul puternic, dezghețul, dezechilibrul ăla interior care pentru câteva secunde te determină să mai rămâi pe marginea patului gândindu-te la nimic..

Apoi nimicul ăsta se mărește, se intensifică transformându-se în zi. O alta. Seamănă izbitor cu cele trecute, deși îți promiți de fiecare dată că vei induce un fenomen neprevăzut, unul care să transforme lumea în altceva. În orice... 

Iar uneori, fără să înțelegi bine cum și de ce, totul se rotește și reusește să te surprindă. Înțelegi că nu e deloc meritul tău acolo chiar dacă uneori ți-l asumi mândru. E ca o scânteie care se naște dintr-o deformare elastică în urma contactului dintre doi electroni care sigur nu-ți aparțin.  

E ciudat cum jocul ăsta pare atât de lipsit de sens.

Priveam într-una din zilele trecute - Soarele. Îl priveam cu ochii închiși, adâncindu-mă în el și îl întrebam de ce. De ce toate astea, ce vrea de la mine. 

Abia atunci am înteles... nu asta e întrebarea de fapt. 

Ceea ce trebuie sa înteleg e... 

Ce vreau Eu de la Mine? 

Evident, am ales să fiu aici dintr-un motiv. Da, am ales asta, trebuie doar să îmi amintesc DE CE...

Obsesii

Unde naiba stă logica?!

Toată atenția mea e canalizată asupra unui singur Subiect. În așa mare măsură încât aș putea, fără prea mari eforturi, să primesc premiul pentru cea mai vivace particulă ce orbitează în jurul tău. La naiba, aș putea juca  rolul principal în filmul <24 de ore sub lupă>  film în care tu să fii tipul meschin care nu rostește o vorbă,  dar care face totul prin prezență [de spirit]. 

Cred că îmi fug picioarele, sau reformulând, cred că îmi fuge pământul de sub picioare. Asta pentru că forța de frecare în vid e zero. Adio aderență...

Și acum?! Să ma las să cad? [Mai am vreo altă opțiune validă? Shit, Shit, Shit!!!]

Cam cât de mult poate deforma imaginația noastră  REALITATEA?!
Cam care pot fi consecințele unei percepții eronate. Efectul placebo există, asta s-a analizat de-a lungul anilor și confirmările nu au întârziat să apară. Corpul uman e cea mai experimentată farmacie. Produce o multitudine de molecule cu o precizie de ceas elvețian. Creierul reflectă lumea din jur, iar jocul ăsta e extrem de riscant.
Mă întreb, pe bună dreptate, cum se face atunci că cei mai mulți dintre noi nu înțeleg afirmația ce susține că nu putem vedea toți lucrurile la fel, nu putem percepe aceleași intensități și în mod firesc nu puteam avea aceleași reacții. Cum te poți aștepta de la o altă persoană, care nu are un cod genetic identic cu al tău, să fie cum ești tu?!
Pe de altă parte. Am văzut într-o analiză foarte profunda a limbajului corpului, cât de bine putem fi conturați într-o mini-descriere și chiar catalogați. Pare o treabă foarte superficială, dar nu e.. Suntem toti modelați din aceiasi bucată de lut, ceea ce induce inevitabil, la o aceeași structură fundamentală. Și aceleași reacții la stimuli.

În parte la fel, în parte altfel. 

Și iar am uitat de unde am plecat... Nesemnificativ până la urmă. 

 Deseori mă pierd într-un conflict doar al meu. Mă joc cu imagini,  cam cum fac ereticii cu diverse versete din biblie. Ca să îti confirmi o ipoteza e de-ajuns să iei o idee, să o inserezi pe un fundal adecvat și o transformi în axiomă. 

Păcat că cele mai multe reacții se desfășoară doar în anumite  condiții de temperatură, concentrații, pH...

Și mai mare păcat că cele mai multe dintre ele nu pot fi reproduse în laborator [asta doar pentru că chestiile spectaculoase, la scală mica, îsi pierd valoarea].

Things you might like to know...

Pășesc în vârful picioarelor și mă îndrept spre patul în care tu încă mai dormi. Nu a apucat să răsară soarele, l-am convins să ne aștepte, să ne uite așa o vreme într-un spațiu imaginar în care să ne putem disipa doar noi. 

Mă încolăcesc de după gâtul tău și îți modelez forma pieptului sub bătăile frenetice ale inimii mele. 

Te iau de mână și te port spre limita dintre noapte și zi ca să îmi vezi sclipirea din ochi în reflectarea nașterii lumii.  Te arunc de după orice formă interschimbabilă în crez și mi te injectez intravenos ca toată aroma ta să mă îmbete irevocabil. 

Pentru că TE ADOR!

Românisme

Ieri noapte, până să adorm mă invadaseră niște nemulțumiri ce-i drept fără să fi asistat în prealabil la vreo scenă. M-au lovit așa din neant. Am zis că e semn bun și mă descătușez  acum aici că poate-poate careva mă aude și se decide să schimbe iala la ușă.  

Ploua afară, probabil de aici și gândurile mele foarte roz bon-bon. Ploaia îmi induce tot felul de flash-uri, îmi revigorează tot felul de amintiri și uite-așa m-am trezit făcând un top al obiceiurilor, conceptelor, atitudinilor, in fine al românismelor care pe mine mă calcă incisiv pe coadă.  

  Așa că le voi înșirui aici în ordine descrescătoare, menționând că nu voi cere scuze nimănui și că toate mi le asum!

1) Tot românul are un obiectiv primordial pe viața asta. Unul bine scobit cu dalta în scoarța cerebrală. Să mănânce! NU, nu cum fac toate creaturile din nevoia de nutrienți pentru supraviețuire, in fine pentru a-și asigura o buna funcționalitate.

Românul mănâncă gândindu-se că se apropie 2012, că exista riscul ca mâine să moară sau cu teroarea că poate dă faliment alimentara din colț [sau supermarket-ul ] sau că se duce naibii import-exportul, că poate vine vreun alt virus al gripei aviare, porcine-H1N2 sau poate, POATE se declanșează al III-lea Război Mondial?! Clar e complicată treaba cu buncărele sau cu Sistemul Național de Apărare, dar dacă are burta plină, românul poate supraviețui unui atac nuclear.

 Discursul oricum e foarte amplu și face referire nu doar la cantitatea de alimente ingurgitată dar mai ales la regimul alimentar. A mânca nesănătos e egal cu a bea, a fuma sau a te dopa o spun clar, pentru cei care nu au înțeles deja asta.

2) La noi, lucrurile nu se fac. Dacă se fac, prin reducere la absurd, se fac prost. DE CE? Pentru că suntem orice mai putin patrioți. Leneși, egoiști, superficiali pana la limita superioară. La noi, nu se citește o carte - se răsfoieste rezumatul, cum nu se construiește un drum decent ci se bătătorește pământul până la prima ploaie. Orice ți-ai dori, românul știe să ți-l deseneze pe o bucată de hârtie igienică, să ți-l împacheteze și să ți-l vândă. Cu drepturi de autor. 

3) Românul nu are un limbaj verbal [corect, înjură, vrând să redreseze situația dar hai să facem abstracție de aspectul ăsta două secunde]. El nu comunică decât prin non-verbal. DE ce să te salute, sau să întrebe cum îți decurge ziua. El trece pe lângă tine pe stradă, te împinge, te alintă cu vreun cot sau chiar cu o palmă - variabile ce depind de unghiul de incidență. Pentru că toate astea sunt mult mai elocvente. El comunică eficient. 

4)Dacă te duci acasă la orice român e ORDIN de la cel de sus, să te descalți. NU e relevant că ai fost invitată la o cină, că ai o rochie de seară și sandale, dacă treci pragul renunți la încălțări. Dacă nu, poți rămâne relaxat, pe vârfuri, sub tocul ușii. E de bine, în caz de cutremur ești asigurat. Făcând o conexiune, între punctul 1. și 4. deducem că SuperMan de România e în șosete și cu intestinul plin. Restul e nesemnificativ!

5)Trendurile. În țara asta au cu totul alt sens.  Românii își exteriorizează afectivitatea față de turmă, adoptând același stil vestimentar, aceiași muzică, aceleași replici. La noi nu se improvizează, asta cere inspirație, la noi se dă copy-paste și se pune o floricică la sfârșit. Talent născut! 

N-am înțeles nici până astăzi cum de întregi generații adoptă aceleași atitudini? Cum de nu există nimic personal în manifestări?Păpuși mecanice fără orice substrat! Al naibii de trist..

OK, ăsta e top V-ul meu. 

La urma urmei, zic, toate astea își au o aceiași origine în lipsa de cultură. De acord, poate nu chiar toate dar oricum rămân în aceiași sferă a cauzalității.  

Evident au rămas multe nespuse, dar o să revin asupra subiectului în edițiile viitoare.

I DARE YOU!

I'm an idealist.

I don't know where I'm going,

but I'm on my way.

Carl Sandburg

Fuck!

Cred că iar încep să văd dublu. Dublu, ca atunci când ai convingerea că lucrurile au două fețe când de fapt au doar una. Dublu ca atunci când te intrebi pe ce parte a străzii ar trebui să mergi, când de fapt, e cu sens unic și opțiunea asta nu va schimba cu nimic finalul.

E reconfortantă convingerea că avem liberul arbitru. Păcat că e doar în mintea noastră.

Nu putem fi "causa sui" și asta fară urmă de îndoială. Atunci unde stă ceea ce noi definim "free will".

Îmi vine în minte un singur nume, conex discursului ăstuia: Galen John Strawson. El a făcut o demonstrație foarte elocventă, în acest sens, suna cam așa: faci alegerile pe care le faci, pentru că ești ceea ce ești, dar in același timp, nu poți fi cauza a tot ceea ce ești, iar asta ne absolvă de responsabilitatea acțiunilor noastre.

[*Textul original suna cam asa:

1. We do what we do, in a given situation, because we are what we are.
2. In order to be ultimately responsible for what we do, we have to be ultimately responsible for what we are — at least in certain crucial mental respects.
3. But we cannot, as the first point avers, be ultimately responsible for what we are, because, simply, we are what we are; we cannot be causa sui.
4. Therefore, we cannot be ultimately responsible for what we do.]

Cu un minimim de fizică newtoniană, poți întelege exact conceptul. La urma urmei e totul un joc, foarte previzibil. Evident, plecând de la premiza, extrem de optimistă, ce prevede o evoluție a umanitații spre acel nivel al înțelegerii și cunoașterii absolute, când vine vorba de legile ce guvernează realmente acest univers.

Aaaa, uitasem, treaba asta se reflectă perfect în Laplace's demon, păcat că nu a durat prea multă vreme și au venit unii să spulbere acest vis, demonstrând imposibilitatea transpunerii acestei idei in concret.

Mă opresc o secundă, închid ochii și mă gândesc… Nu avem capacitatea de a decide totul și nici măcar aceea de a prevedea evoluția lucrurilor. Putem, în schimb, să ne prefacem, că suntem SupraOameni. Avem imaginația și credința de partea noastră. Credința că suntem nemuritori. Invincibili. Și că putem schimba cursul istoriei.

So… DO YOU STILL DARE TO DREAM?

În Diluviu

Pentru că doar TU reușești să induci o variație a presiunii atmosferice...

Pierzându-te

Mi se întâmpla deseori sa fiu invadată de senzația unui gol, de prezența unei forme, care nu mai poate fi modelată, dar care încă mai asteaptă să fie umplută cu ceva. E, fără îndoială, vorba de ceva dens, toxic, asemenea mercurului. Nu atât de argintiu, în schimb.

Și aștept. Aștept să apară de undeva.

Ca un răspuns la o întrebare pe care nu am avut curajul să o pun, vreodată.

Ca o ploaie pe care nu o strigi, dar la a cărei revărsări, visezi, în fiecare secundă!

Când alerg prin deșertul ăsta absurd, mi se întâmpla deseori să mă trezesc cântând, așa, ca o proastă, poezii pe care nu le-am citit pe niciun zid. Și mă adorm pe strazi care duc spre un nicăieri efemer, bucurânu-mă că, în cele din urmă, în cele două edificii ale creierului meu, se joacă o piesă genială.

Cu tot elanul pe care mi l-am luat, cu tot spiritul meu egocentric, nu îmi doresc nimic mai mult decât aici si acum. E o aromă ce se emană în cuante de lumina, din busola care a uitat unde e Nordul Magnetic.

Uite că si astazi, în pofida oricăror încercări, mă zbat să vad dincolo de întuneric. Nu că aș căuta lumina, vreau doar un întuneric și mai frenetic. Unul care să mă izbească cu tâmpla de catafalc, într-o proiecție bidimensională. Altminteri, impresionant de tandru.

Manifest Împotriva Femeii [Umbră]

Mă roade de ceva vreme o idee. Cineva îmi spunea la un moment dat că imi voi gasi și eu nașul… Zic, fratioare, nu mai cred de mult in SF-uri, dar, dacă e să-l vezi pe stradă, dă-i direct numărul de telefon, că poate nu îi merge bine GPS-ul și mă gaseste când decid să mă transfer într-un alt sistem planetar!

Revenind, eu mă gândesc așa: o femeie, petru a îndeplini acesta funcție cu drepturi depline, trebuie să știe bine, ce vrea, cum vrea și mai ales unde. Privesc de când mă știu cu mare dispreț, fetițete Barbie, care se dau după cum suflă vantul "că așa îi place la băiatu' meu!" . Deci un minim de interes pentru cultul dezvoltarii personale, nu?! Pentru valorile in care crezi, pentru caracteristicile care te definesc ca si EU?? Nimic, nimic?? Pai de ce?!

NU neg, il iubesti, foarte bine. Ai renunta la tot pentru el… Cât altruism pe unii, toată admirația! Repet, nu contest intensitatea sentimentelor tale, dăruirea deplina, etc, etc… DAR, hai să reflectăm asupra unui lucru. Tu ai sta lângă un papagal care îți suflă în iaurt și iți lustruieste pantofii?? [Dacă la întrebarea asta răspunsul e DA, hai sâ-ți zic un adevar, suferi de ceva complexe de inferioritate și pentru asta s-a gandit Freud, mai prin tinerețe, să inventeze statutul de psihanalist]. Evident, nimeni nu caută asta. [îmi permit sa spun subliniind faptul că singura persoana, demna de trecut pe lista neagră, care imi vine mie in minte în acest moment e Bobby… primul meu cațel… oops, am spus persoană?! well, then, fuck… I have no names on my black list!].

Nimeni, ok?! NIMENI!

M-am plictisit să vad in jur doar femei fara niciun cuvant de spus in niciun context. Mă întristează cumplit când ajung la un hair-stylist, și o aud pe tipa care tocmai se indreaptă spre iesire, "vai, asa sper sa-i placa lu' Gicu!" . Frate, zic, ție iți place? La asta te-ai gandit?? [A uitat toată lumea de atitudine și de diferența pe care o poate face?]

Ah, și încă mai trist, tipe care merg la sală, să dea jos doua chile pentru Gicu [nu acelasi Gicu, sper!] . Adica te dai peste cap de trei ori, te transformi in broască, pentru iubirea vietii tale. NU, aici nu poate apărea nici măcar vreo urmă de compătimire.

Și eu merg la sală, fac jogging, si orice alta țopaială, când îmi permite timpul, dar să fie foarte clar, nu am făcut-o niciodata pentru cineva. Îmi place să ma simt în forma, pregatita în orice secundă să supravietuiesc unei catastrofe epocale [încurajez, orice perspectivă dramatică dacă asta are consecințe pozitive!].

Eu cred cu tărie, că femei adevarate, mai există!

Vreu, într-una din zilele astea, să și întalnesc una, ca să pot demonstra oamenilor din jur, că nu e doar o legendă!

Uită-te la mine!

Iar ai intrat așa, încălțat. Ai lăsat urme peste tot prin camera asta. Urme adanci de pași grăbiți, zidite in nisipul fin pe care l-am aruncat peste podele. Oceanul l-am ascuns în sertarul de sus de la birou. Să ai grijă să nu îl deschizi. Dacă se va curge peste tine, se poate să-ți spele toate păcatele și să te lase alt om. Eu în schimb, te iubesc așa, cu toate unghiurile tale nefinisate, cu toate nodurile în care te-ai legat. Mimica ta plină de agresivitate, masculinitate mă îmbată. Nu e nimc aleatoriu. Nu e doar un joc de amator. Tu, în toată ambiguitatea șoaptelor tale, îmi anihilezi orice temeri, transpunandu-mă în atemporal și uitându-mă acolo, ca un corp ce se confrunta cu o reactie autoimuna, ești convins că îți e mai bine fără mine. Ești orb.

Hai, uite, am pregătit un scaun și pentru tine la masa rotundă. Vei fi tu, alături de toate umbrele mele, dar ele nu au mai ucis pe nimeni, așa că poți mânca liniștit.

Nu mai e nimic de mâncare, dar am aprins o lumânare, să ne reflectăm în flacăra ei galbenă și am deschis o altă sticlă de vin. Roșu.

Sunt aici pentru tine, pentru a lupta, împinsă de credința că nimic nu ar mai fi, dacă ne-am pierde, în încercarea de a-ți smulge o daruire totală exteriorizată într-o altă formă exacerbată.

În seara asta am să trec pe la tine, vreau să ne spunem, tot ceea ce nu am reușit să rostim, îmbiați de dorința de a ajunge la capătul celălalt al străzii, în timp record.

Am să-ți desensez, și am să-ți cânt. Ai să te pierzi în îmbrațisarea mea, ai să fii iarăși copil, uitând unde-ți sunt surprizele Turbo.

Sau cel puțin așa cred că am să fac…

Nu mușcă

Aud aceiși pisică idioată care își face cuib în creierul meu. O prostituată care nu are chef să-și mai arate sânii în viteza motoarelor încinse. Nu aveam de gând să o primesc, dar s-a așezat acolo unde îmi țineam eu picioarele. La dracu, imi ține cald.

Eram foarte sigură că la un moment dat se va dezechilibra și se va spulbera de cimentul care stătea cu gura căscată spre a o prinde.

Așteptam să se întample asta. Așteptam să-i văd expresia de creatură neputincioasă în fața nimicului care stă să o dezintegreze.

Erau linii trase cu roșu care îi arătau, în schimb, traseul sigur. Un roșu care nu îți permite să visezi altceva. Un roșu de bordel, de abajur care te incita la dezumanizare.

Știa să se țină bine ancorată de mileurile de macrame, de perdelele rupte. Tot de ea rupte.

Știam si eu că nu mai pot fără mirosul țipator pe care il pierdea in urmă, fără mustățile care mă înțepau. De cațiva ani au început să îi cadă dinții aia, oricum mult prea galbeni, tociți, îndepărtați de o marcată retracție gingivală. Nu mai poate vorbi coerent de veacuri. Asta nu o împiedica în schimb să continue să bea. Face asta în fiecare zi, fara prea mari ezitări, fără să o constientizeze. Dă paharele pe gât, cum a facut-o întreaga viață, din aceiași frustrare: "am fost o proastă!"

Eu m-am plictisit să o aștept să se ridice de pe picioarele mele. Cred că am să iau cuțitul și am să-i bifurc coada.