Hai oprește-te două secunde și gândește-te la irealitatea în care ne ascundem.
Ce-ar fi dacă oamenii ar renunța la toate măștile astea, incredibil de prost create și ar fi "doar" ceea ce sunt?
Fără artificii, fără decorații cioplite in plastic, futile.
Ce zici dacă într-una din după-amiezile care or să vină, alege tu la întâmplare data, ai fi doar ceea ce ești?
Imaginează-te descătușat de toate temerile pe care le ai, într-un spațiu în care fragilitatea pe care ți-o însușești, sau mai bine supus, pe care ți-o exteriorizezi, nu te expune niciunui risc. Imaginează-te detașat de toate "defectele" pe care le ai, toate "crăpăturile" pe care zi de zi încerci să le ascunzi sub haine largi. Cum ar fi dacă te-ai trezi într-o dimineață și deschizând fereastra larg, ai lăsa lumina să inunde.
Nu reușesc să înțeleg de ce ne e atât de teamă unii de alții?
Eu una am ajuns la saturație.
Mi se pare nedrept să continui să înterpretez un rol care nu îmi aparține.
NU sunt o persoană PERFECTĂ! Ce tot spun eu aici, sunt atât de departe până și de cel mai alterat concept ce se vrea a fi o imagine speculară a ideii de perfecțiune, că trebuie să aștept ani lumină până să ajungă la mine. Și apoi, pariez că ideea mea de "perfecțiune" seamănă pe ici pe colo cu a ta. Și extrapolând, fiecare dintre noi vizualizează o remodelare a unei structuri ideatice, fără încărcătură, total lipsită de realism.
Permite-mi, pentru ce toate astea?
Ne luptăm să fim pe placul altuia, să adoptăm credințe și atitudini în care nu ne regăsim. Încercăm să părem puternici, intangibili doar pentru a impresiona.
La ce bun?
Știi ce zic, mie îmi plac oamenii cu defecte, reali, autentici. Oamenii care au curajul să rostească o frază ce începe cu: "mi-e teama de..." sau "nu stiu să..." la fel de ușor ca atunci când povestesc despre calități și fapte mărețe. Îmi plac oamenii care îndrăznesc să vorbească deschis, cu oricine, despre orice.
Mi s-a reproșat de multe ori că am prea multă încredere în oameni, că risc să fiu dezamăgită, să sufăr..
NU cred în povestea asta. Și ce dacă unii aleg sa mă judece? Și ce dacă unii se vor speria sau mă vor disprețui?
Cel puțin voi avea tot timpul certitudinea că oamenii care îmi stau alături nu mă văd drept altcineva. Cu franchețe, se merită!
