PAGINI ASCUNSE

" Daca nu as fi scris, starile depresive pe care le-am avut în viata m-ar fi dus fara indoiala la nebunie sau la ratare completa... Important a fost scrisul ca terapie."
Se afișează postările cu eticheta Să mă critic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Să mă critic. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 mai 2011

Despre fidelitate

fidelity |fəˈdelətē|
noun
faithfulness to a person, cause, or belief, demonstrated by continuing loyalty and support : he sought only the strictest fidelity to justice.
• sexual faithfulness to a spouse or partner.
• the degree of exactness with which something is copied or reproduced : the 1949 recording provides reasonable fidelity.
ORIGIN late Middle English : from Old French fidelite or Latin fidelitas, from fidelis ‘faithful,’ from fides ‘faith.’ Compare with fealty .






De fiecare dată când aud comentarii despre "fidelitate" mă năpădește un sentiment de frustrare profundă. Fidelitatea mi-e un soi de subiect tabu, unul căruia îmi este absolut imposibil să îi dau un verdict definitiv si poate irevocabil. O afacere cumplită de altfel, căci nimic nu reuseste să mă scoată mai mult din minți decât absența unei opinii, unui crez într-un anume context.
Problema mea e că nu reușesc să pătrund bine sensul. De ce oamenii caută fidelitatea, de ce o impun? Am auzit de nenumărate ori că e o formă de manifestare a respectului față de persoana pe care o ai alături.
DE CE, mă întreb eu…

Ok, să clarificăm în primă fază câteva aspecte ale problemei. Rostind fidelitate, fac de fapt referire la un cuplu și mai mult decât atât la prezența sau absența unui raport sexual extern cu o persoana care în acest film nu are decât rolul păpuși gomflabile,unul fără îndoială nesemnificativ și fară accesorii de natura emoțională. Toate celelalte povești, care derivă de la capacitatea unora de a iubi în concomitent două persoane diferite, le lasăm altor dezbateri.

Așadar - de ce e vazută ca o formă de respect? De când partea noastră sexuală, pur fizică, face sinapsă cu respectul. De când impulsul sexual, diminuează intensitatea sau valabilitatea unor sentimente bine înrădăcinate, ce au o bază reală, obiectivă. De când o partidă te poate trasforma în altcineva sau de când un orgasm a devenit atât de intens cât să îți poată spăla creierul?
Evident că poți ajunge să conștientizezi că relația pe care o ai te nemulțumește, că nu îți dă nici pe jumătate din ceea ce îți dorești cu adevarat, din ceea ce îți trebuie pentru a fi cu adevărat fericit. Asta e valabilă pentru aproximativ 99% din cazuri, doar că defensivi si neîncrezători cum sunt, bărbații nu trag linie niciodată ci rămân așa într-un stadiu de melancolie și-o viață dublă. Și oricum vine etapa asta mai mult ca o confirmare, ca un document oficial care să îi ateste stadiul precar al vieții pe care a ales-o în unanimitate de voturi.

Femeile în schimb au alt sistem. În general nu înșeală decât dacă stă altceva dincolo de asta. Nu o fac pur și simplu și asta pentru că ele nu simt impulsul acela care să strige vehement "hai cu procreerea!" .
Ca și de cealaltă parte a baricadei, o facem de cele mai multe ori din nevoia acerba de confirmări.
Confirmări ca aceea a capacității de a cuceri, de a impresiona.
Sau, cea pentru care votez eu, confirmarea că trăiește, că nu a uitat cum e să simtă, să respire. E un joc pur instinctual dar îl alegem pentru că e unicul spațiu care ne descătușează.

Și revin cu o aceiași întrebare, de ce să fii fidel? De ce să îti reprimi până și cele mai autentice impulsuri.
Eu nu am înșelat niciodată, nu atât din principiu, cât din comoditate. Mi s-a părut infinit mai simplu să pun punct unei relații care nu îmi dădea tot. De ce naiba oamenii aleg să facă compromisuri până și în aeastă sferă, îmi e  încă o mare necunoscută.

Eu zic deci așa, hai să trecem peste toată ipocrizia asta.
Dacă nu te simți deajuns pentru un om, las-o baltă, nu cere o semnătură pe un Certificat de Căsătorie și nu pretinde fidelitate de drept. Lucrurile nu funcționează așa.
Și dacă partenerul alege să îți fie fidel, respecta-i opțiunea; (poate e chiar ceea ce vrea).
Iar tu, dacă trăiști crezând că fidelitatea e un cult, ofer-o celuilalt dar NICIODATĂ doar pentru a o primi în schimb. Asta e doar o altă lege for losers. Nu se aplică în lumea reală! Dacă adopți un concept, fa-o cum trebuie, nu căutând susținători printre persoanele din public.

PS: Dacă reușește careva să surprindă legea proporționalității dintre dragostea adevărată si fidelitate să nu ezite cu prezentarea demonstrației. Ard de nerăbdare s-o văd și p-asta!

marți, 15 martie 2011

Românisme


Ieri noapte, până să adorm mă invadaseră niște nemulțumiri ce-i drept fără să fi asistat în prealabil la vreo scenă. M-au lovit așa din neant. Am zis că e semn bun și mă descătușez  acum aici că poate-poate careva mă aude și se decide să schimbe iala la ușă.  

Ploua afară, probabil de aici și gândurile mele foarte roz bon-bon. Ploaia îmi induce tot felul de flash-uri, îmi revigorează tot felul de amintiri și uite-așa m-am trezit făcând un top al obiceiurilor, conceptelor, atitudinilor, in fine al românismelor care pe mine mă calcă incisiv pe coadă.  

  Așa că le voi înșirui aici în ordine descrescătoare, menționând că nu voi cere scuze nimănui și că toate mi le asum!

1) Tot românul are un obiectiv primordial pe viața asta. Unul bine scobit cu dalta în scoarța cerebrală. Să mănânce! NU, nu cum fac toate creaturile din nevoia de nutrienți pentru supraviețuire, in fine pentru a-și asigura o buna funcționalitate.
Românul mănâncă gândindu-se că se apropie 2012, că exista riscul ca mâine să moară sau cu teroarea că poate dă faliment alimentara din colț [sau supermarket-ul ] sau că se duce naibii import-exportul, că poate vine vreun alt virus al gripei aviare, porcine-H1N2 sau poate, POATE se declanșează al III-lea Război Mondial?! Clar e complicată treaba cu buncărele sau cu Sistemul Național de Apărare, dar dacă are burta plină, românul poate supraviețui unui atac nuclear.
 Discursul oricum e foarte amplu și face referire nu doar la cantitatea de alimente ingurgitată dar mai ales la regimul alimentar. A mânca nesănătos e egal cu a bea, a fuma sau a te dopa o spun clar, pentru cei care nu au înțeles deja asta.

2) La noi, lucrurile nu se fac. Dacă se fac, prin reducere la absurd, se fac prost. DE CE? Pentru că suntem orice mai putin patrioți. Leneși, egoiști, superficiali pana la limita superioară. La noi, nu se citește o carte - se răsfoieste rezumatul, cum nu se construiește un drum decent ci se bătătorește pământul până la prima ploaie. Orice ți-ai dori, românul știe să ți-l deseneze pe o bucată de hârtie igienică, să ți-l împacheteze și să ți-l vândă. Cu drepturi de autor. 

3) Românul nu are un limbaj verbal [corect, înjură, vrând să redreseze situația dar hai să facem abstracție de aspectul ăsta două secunde]. El nu comunică decât prin non-verbal. DE ce să te salute, sau să întrebe cum îți decurge ziua. El trece pe lângă tine pe stradă, te împinge, te alintă cu vreun cot sau chiar cu o palmă - variabile ce depind de unghiul de incidență. Pentru că toate astea sunt mult mai elocvente. El comunică eficient. 

4)Dacă te duci acasă la orice român e ORDIN de la cel de sus, să te descalți. NU e relevant că ai fost invitată la o cină, că ai o rochie de seară și sandale, dacă treci pragul renunți la încălțări. Dacă nu, poți rămâne relaxat, pe vârfuri, sub tocul ușii. E de bine, în caz de cutremur ești asigurat. Făcând o conexiune, între punctul 1. și 4. deducem că SuperMan de România e în șosete și cu intestinul plin. Restul e nesemnificativ!

5)Trendurile. În țara asta au cu totul alt sens.  Românii își exteriorizează afectivitatea față de turmă, adoptând același stil vestimentar, aceiași muzică, aceleași replici. La noi nu se improvizează, asta cere inspirație, la noi se dă copy-paste și se pune o floricică la sfârșit. Talent născut! 
N-am înțeles nici până astăzi cum de întregi generații adoptă aceleași atitudini? Cum de nu există nimic personal în manifestări?Păpuși mecanice fără orice substrat! Al naibii de trist..

OK, ăsta e top V-ul meu. 
La urma urmei, zic, toate astea își au o aceiași origine în lipsa de cultură. De acord, poate nu chiar toate dar oricum rămân în aceiași sferă a cauzalității.  
Evident au rămas multe nespuse, dar o să revin asupra subiectului în edițiile viitoare.

vineri, 4 martie 2011

Manifest Împotriva Femeii [Umbră]


Mă roade de ceva vreme o idee. Cineva îmi spunea la un moment dat că imi voi gasi și eu nașul… Zic, fratioare, nu mai cred de mult in SF-uri, dar, dacă e să-l vezi pe stradă, dă-i direct numărul de telefon, că poate nu îi merge bine GPS-ul și mă gaseste când decid să mă transfer într-un alt sistem planetar!

Revenind, eu mă gândesc așa: o femeie, petru a îndeplini acesta funcție cu drepturi depline, trebuie să știe bine, ce vrea, cum vrea și mai ales unde. Privesc de când mă știu cu mare dispreț, fetițete Barbie, care se dau după cum suflă vantul "că așa îi place la băiatu' meu!" . Deci un minim de interes pentru cultul dezvoltarii personale, nu?! Pentru valorile in care crezi, pentru caracteristicile care te definesc ca si EU?? Nimic, nimic?? Pai de ce?!

NU neg, il iubesti, foarte bine. Ai renunta la tot pentru el… Cât altruism pe unii, toată admirația! Repet, nu contest intensitatea sentimentelor tale, dăruirea deplina, etc, etc… DAR, hai să reflectăm asupra unui lucru. Tu ai sta lângă un papagal care îți suflă în iaurt și iți lustruieste pantofii?? [Dacă la întrebarea asta răspunsul e DA, hai sâ-ți zic un adevar, suferi de ceva complexe de inferioritate și pentru asta s-a gandit Freud, mai prin tinerețe, să inventeze statutul de psihanalist]. Evident, nimeni nu caută asta. [îmi permit sa spun subliniind faptul că singura persoana, demna de trecut pe lista neagră, care imi vine mie in minte în acest moment e Bobby… primul meu cațel… oops, am spus persoană?! well, then, fuck… I have no names on my black list!].
Nimeni, ok?! NIMENI!

M-am plictisit să vad in jur doar femei fara niciun cuvant de spus in niciun context. Mă întristează cumplit când ajung la un hair-stylist, și o aud pe tipa care tocmai se indreaptă spre iesire, "vai, asa sper sa-i placa lu' Gicu!" . Frate, zic, ție iți place? La asta te-ai gandit?? [A uitat toată lumea de atitudine și de diferența pe care o poate face?]
Ah, și încă mai trist, tipe care merg la sală, să dea jos doua chile pentru Gicu [nu acelasi Gicu, sper!] . Adica te dai peste cap de trei ori, te transformi in broască, pentru iubirea vietii tale. NU, aici nu poate apărea nici măcar vreo urmă de compătimire.

Și eu merg la sală, fac jogging, si orice alta țopaială, când îmi permite timpul, dar să fie foarte clar, nu am făcut-o niciodata pentru cineva. Îmi place să ma simt în forma, pregatita în orice secundă să supravietuiesc unei catastrofe epocale [încurajez, orice perspectivă dramatică dacă asta are consecințe pozitive!].

Eu cred cu tărie, că femei adevarate, mai există!
Vreu, într-una din zilele astea, să și întalnesc una, ca să pot demonstra oamenilor din jur, că nu e doar o legendă!