Hunger

Sometimes, when the moon comes out, I find myself dreaming about you. 

For a couple of seconds I even see you here, staring at me, as if  you don't understand  this whole thing but still  enjoying like hell the silence that screams inside our passion. It's like dancing without hearing the music, but somehow feeling the vibration in the air. And that's more than enough for both of us. 

Oh damn you…What wouldn't I give to get tired of you. 

This cocktail of emotions makes me wonder if the real life could ever be the same again. I'm afraid not. 

So I just keep on falling, without looking for a way out, 'couse there isn't one. 

Yes, I hunger for your soul…

Just sometimes, when the moon comes out.

Te simt

Sunt stele din Carul Mare,

sunt diminetile in care aud ploaia

si cainele care imi sarea ieri in brate.

Sunt jumatatile de felii de pepene

si piersicile pe care uit sa le spal.

Sunt cele doua furnici care locuiesc la mine pe balcon,

si vantul cald care imi flutura parul.

Sunt pasii grabiti pe coridoare pustii,

sunt soaptele din fundal.

Sunt norii albi care se disolva

si care erau odata elefanti.

Sunt copiii care plang

si care uita subit de ce.

Sunt primaverile care vin

si trec mult prea repede.

Sunt teii infloriti,

sunt noptile in care iti simt parfumul,

Sunt toate cantecele pe care nu le-am auzit

si pe care le fredonez uneori.

Sunt toate secundele alea in care nu inteleg.

Sunt toate raspunsurile intrebarilor nerostite.

Sunt visele neverosimile

si privirea aceea.

NU, nu se vrea a fi o poezie, sunt doar unele din acele lucruri in care tot ce cunosc esti tu.

What's missing?!

 

Ascultam zilele trecute in mașina o discuție controversată ce aluneca discret la radio.

De atunci tot continui să mă gândesc. Nu pentru că ar fi o noutate ci doar pentru că e unul din argumentele alea în jurur cărora nu am încetat sa reflectez. Cred că o lăsasem în suspensie argumentând că nu am explorat suficient câmpul.

Tipul care era în undă susținea că în viața asta iubim cu adevărat doar o singură dată, că suntem capabili să dăm tot doar unei singure persoane căci toate astea decurg sub forma unei relații care ne consumă, ne absoarbe iremediabil.
Nu pentru ca ți-ai pierde încrederea sau pentru că ai fi mai temperat, mai matur după asta. E vorba de cu totul altceva aici, argumenta el, e ca și cum doar o persoană te poate descătușa, te poate vedea așa cum ești. Nu e o alegere pe care o faci. Totul decurge natural, ca un scenariu preexistent care nu poate fi adaptat în niciun fel. E așa și gata. Te poți doar pierde în jocul ăsta.

Apoi a citit ceva mesaje iar unul chiar mi-a rămas. Suna cam așa:
"Sunt în pat, alături de soțul meu. E un om extraordinar, avem 12 ani de casnicie și doi copii superbi. Și da, sunt fericita. Cu toate astea, știu că nu e dragostea vieții mele. Continui să mă gandesc la EL, să îl iubesc în tăcere. Nu pot să mă opresc să o fac. A fost marea mea dragoste. "

După asta a intervenit o tipă care a pus punctul pe I.  Aducea contraatacul pe care-l gândeam eu în clipele alea. " Să fie doar o pură coincidență faptul că toate relațiile astea extrem de intense nu au fost purtate la bun sfârșit? La începutul oricărei relații te simți prins, cucerit iar dacă ceva se intâmpla în intervalul ăsta în care ești încă sub efect și se rupe filmul, tu nu doar că rămâi "blocat" în LEVEL-ul ăla dar tinzi să îl și potențezi cu întrebari gen: " cum ar fi fost dacă…?".

Iar dacă cineva se întreabă ce presupune să duci o relație la bun sfărșit, ținând cont că traducerea și adaptarea îmi aparțin, îmi permit să și explic. Eu cred ca o relație poate atinge un maxim de emoție și intensitate, după care efectul se estompează dar în același timp se intensifică alți piloni poate și mai importanți pentru o relație pe termen lung, vorbesc de aspecte ca intimitatea, prietenia, respectul, admirația, complicitatea, etc, etc…

Așadar, o dragoste se consumă în timp sau și mai corect se transformă. Asta presupune să o duci la  bun sfârsit. Să o lași să se modeleze, până capătă forma finală.


De ce am redat asta aici?! Pentru că oricât de mult aș vrea, nu reușesc să trec de partea uneia dintre baricade. Simt că sunt valabile amândouâ, dar se anulează reciproc. Deci… imi lipsește încă o piesă din puzzle. Poate mă ajută careva să o găsesc!