In diminetile astea tarzii si in frenezia noptii, te regasesc tacut, pe marginea patului. Evident, nu dormi, tu doar visezi in nestiinta decauza. O imbratisare si un sarut apasat, undeva pe o pluta in mijlocul oceanului. O alta zeita careia sa i te inchini si in care sacrezi cu ardoare. O vezi, in schimb ea nu te vede. Nedumerit,rezvratit impotriva unui destin intransigent, te-arunci in apa.
Uita-te la tine, asta numesti tu comportament adecvat?
Nu stii sa lupti, nu vrei sa te confrunti cu mediocritatea, tu nu mai vrei nimic. De fapt, asa ai fost mereu. Vrei totul. Dar “totul”nu s-a inventat si ei au uitat sa mentioneze detaliul asta printre regulile jocului.
As sari dupa tine. Da!
As inghiti un ocean si tot nu as putea sa te las singur acolo.
Mi-as impleti parul printre unde si as musca din resemnarea ta ca sa teaduc aici.
Ti-as da tot aerul din plamani.. Indiscutabil, doar tie!
Nu, nu ma tem. Si daca voi sfarsi pe fundul oceanului, ti-as scrie cu degetul in nisip. Si ti-as desena chipul.
Asa vei fi fost doar al meu.
