Deja imi lipseste. Doamne, cat o iubesc… Nu stiu sa respir fara ea. Cat de patetic! Jur, cand am vazut-o prima oara, am simtit dorinta de a o avea. Nu, nu fizic, sau mai corect, nu pur fizic. Voiam sa o stiu a mea. Mi-o imaginam in casa, in timp ce gatea, in timp ce isi calca rochia ei rosie, in toate locurile in care imi promisesem sa ies cand o voi intalni . La restaurantul din centru, cu terasa ampla sub copaci, stand tacuti pe banca mea din Unirii, pe care nu o imparteam niciodata cu nimeni, caci daca se apropia careva, ii raspundeam sec: “ Nu, nu, imi pare rau, dar astept un grup de prieteni…” sau inca si mai ciudat, in biblioteca. Imaginea ei printre rafturile de carti, parfumul veacurilor cumulat fiecare volum, privirea ei alunecand peste randuri si eu, inmarmurit, uitand sa mai respir.
Eram in primul an la facultate. Primul an! Ea mergea la mai toate cursurile. Eu mergeam pentru ea. Uneori ajungeam mai tarziu si nu gaseam libere decat primele randuri. Ma asezam, dar ramaneam mai tot timpul semi-intors cautand-o cu privirea in multime. Procesul nu dura prea mult, caci nu era tocmai greu de observat. Avea un aer de om responsabil cu care se tin lungi tratative de pace. Asculta tot cursul cu ochii atintiti la profesor, sorbindu-i fiecare cuvant: “uita-te la ea, ce o face oare atat de motivata” ma tot intrebam curios. Imi placea sclipirea ochilor ei desi imi dadea uneori senzatia ca sunt in plus acolo, ca in realitate, proful ii vorbeste doar ei, iar pentru ea, noi restul facem parte din decor. Frustrant! Dar avea un farmec nimicitor! Nu era o frumusete remarcabila. Se detasa prin altceva, e ca si cum as fi incercat sa o categorisesc dupa niste norme care isi pierd sensul in contextul ei. Nu incerc sa sustin aici ca frumusetea, e relativa. EA dadea un alt sens acestui cuvant, prin tot intregul ei, prin tot ceea ce facea, tot ceea ce o reprezenta. Obsevasem ca nu eram singurul acaparat de misterul pe care il emana, dar asta nu conta catusi de putin, din moment ce, oricum nu reactiona. Parul ei negru intens, buzele care ii descriau o gura mult prea mare, pometii, nasul, toate astea faceau parte dintr-un cadru unic. Nu incerc sa spun ca pentru mine era frumoasa, ca asa o vedeam, ea era fara indoiala, doar ca era o frumusete iesita din tipare. Intorci privirea dupa ea pe strada, fara sa stii exact de ce; e o putere care te acapareaza, care te intriga. Era un mix controversat intre un copil inocent care crede in miracole, care rade cu tot sufletul si femeia responsabila care lupta pentru a-si atinge cele mai inalte teluri!
O regaseam in ea, uneori, pe mama. Imi dau seama ca asta suna foarte comercial, baietelul care crescut mare isi cauta mama in viitoarele partenere. Poate e natural sa se intample asa, sa iti doresti asta, eu spun drept, nu am gandit-o niciodata pana sa o intalnesc pe ea. O asociam cu mama, involuntar, si mai cu seama o revedeam intr-o anume ipostaza. Imi amintea de mama, cand venea de la clubul de tenis. Cum iesea invingatoare mai de fiecare data, ii dadea un aer de semizeu, care efectiv umplea incaperea de lumina. Am atat de clara imaginea aceea a ei, cand intra pe usa, purtand o pereche de pantaloni scurti de roz pal, un tricou si o bluza alba atarnata pe umeri si cu geanta cu rachetele in mana. O lasa grabita, si sarea sa ma ia in brate. Ma saruta grabita pe amandoi obrajii, apoi pe frunte.
- “Stii cat e ceasul, nu? Sper ca ti-ai terminat toate temele pana la ora asta, in 5 minute sunt la tine in camera sa verific!”
- “Dar mama, astazi…”
- “Alexandru, stii bine ca in contextul asta nu exista spatiul alocat plangerilor, nemultumirilor si asa mai departe. Te rog foarte mult!”
La urma urmei, o spun acum foarte obiectiv, modul ei de a fi m-a adus aici. Indubitabil. In acelasi timp, impulsivitatea, ritmul ei hiperactiv, caracterul coleric, m-a lasat mereu, un pic mai in umbra. Nu, nu fata de ea, ci in confruntarea cu universul exterior. A dezvoltat in mine, o parte timida, tacuta, supusa. Si acum o resimt, dar reusesc sa o ascund, sau cel putin sa o controlez. Cioran spunea ca timiditatea e o conditie a profunzimii. Mi-a placut asta.
