Despre fidelitate

fidelity |fəˈdelətē|
noun
faithfulness to a person, cause, or belief, demonstrated by continuing loyalty and support : he sought only the strictest fidelity to justice.
• sexual faithfulness to a spouse or partner.
• the degree of exactness with which something is copied or reproduced : the 1949 recording provides reasonable fidelity.
ORIGIN late Middle English : from Old French fidelite or Latin fidelitas, from fidelis ‘faithful,’ from fides ‘faith.’ Compare with fealty .

De fiecare dată când aud comentarii despre "fidelitate" mă năpădește un sentiment de frustrare profundă. Fidelitatea mi-e un soi de subiect tabu, unul căruia îmi este absolut imposibil să îi dau un verdict definitiv si poate irevocabil. O afacere cumplită de altfel, căci nimic nu reuseste să mă scoată mai mult din minți decât absența unei opinii, unui crez într-un anume context.
Problema mea e că nu reușesc să pătrund bine sensul. De ce oamenii caută fidelitatea, de ce o impun? Am auzit de nenumărate ori că e o formă de manifestare a respectului față de persoana pe care o ai alături.
DE CE, mă întreb eu…

Ok, să clarificăm în primă fază câteva aspecte ale problemei. Rostind fidelitate, fac de fapt referire la un cuplu și mai mult decât atât la prezența sau absența unui raport sexual extern cu o persoana care în acest film nu are decât rolul păpuși gomflabile,unul fără îndoială nesemnificativ și fară accesorii de natura emoțională. Toate celelalte povești, care derivă de la capacitatea unora de a iubi în concomitent două persoane diferite, le lasăm altor dezbateri.

Așadar - de ce e vazută ca o formă de respect? De când partea noastră sexuală, pur fizică, face sinapsă cu respectul. De când impulsul sexual, diminuează intensitatea sau valabilitatea unor sentimente bine înrădăcinate, ce au o bază reală, obiectivă. De când o partidă te poate trasforma în altcineva sau de când un orgasm a devenit atât de intens cât să îți poată spăla creierul?
Evident că poți ajunge să conștientizezi că relația pe care o ai te nemulțumește, că nu îți dă nici pe jumătate din ceea ce îți dorești cu adevarat, din ceea ce îți trebuie pentru a fi cu adevărat fericit. Asta e valabilă pentru aproximativ 99% din cazuri, doar că defensivi si neîncrezători cum sunt, bărbații nu trag linie niciodată ci rămân așa într-un stadiu de melancolie și-o viață dublă. Și oricum vine etapa asta mai mult ca o confirmare, ca un document oficial care să îi ateste stadiul precar al vieții pe care a ales-o în unanimitate de voturi.

Femeile în schimb au alt sistem. În general nu înșeală decât dacă stă altceva dincolo de asta. Nu o fac pur și simplu și asta pentru că ele nu simt impulsul acela care să strige vehement "hai cu procreerea!" .
Ca și de cealaltă parte a baricadei, o facem de cele mai multe ori din nevoia acerba de confirmări.
Confirmări ca aceea a capacității de a cuceri, de a impresiona.
Sau, cea pentru care votez eu, confirmarea că trăiește, că nu a uitat cum e să simtă, să respire. E un joc pur instinctual dar îl alegem pentru că e unicul spațiu care ne descătușează.

Și revin cu o aceiași întrebare, de ce să fii fidel? De ce să îti reprimi până și cele mai autentice impulsuri.
Eu nu am înșelat niciodată, nu atât din principiu, cât din comoditate. Mi s-a părut infinit mai simplu să pun punct unei relații care nu îmi dădea tot. De ce naiba oamenii aleg să facă compromisuri până și în aeastă sferă, îmi e  încă o mare necunoscută.

Eu zic deci așa, hai să trecem peste toată ipocrizia asta.
Dacă nu te simți deajuns pentru un om, las-o baltă, nu cere o semnătură pe un Certificat de Căsătorie și nu pretinde fidelitate de drept. Lucrurile nu funcționează așa.
Și dacă partenerul alege să îți fie fidel, respecta-i opțiunea; (poate e chiar ceea ce vrea).
Iar tu, dacă trăiști crezând că fidelitatea e un cult, ofer-o celuilalt dar NICIODATĂ doar pentru a o primi în schimb. Asta e doar o altă lege for losers. Nu se aplică în lumea reală! Dacă adopți un concept, fa-o cum trebuie, nu căutând susținători printre persoanele din public.

PS: Dacă reușește careva să surprindă legea proporționalității dintre dragostea adevărată si fidelitate să nu ezite cu prezentarea demonstrației. Ard de nerăbdare s-o văd și p-asta!

There's Always a Reason

"Yes, Clarissa thinks, it's time for the day to be over. We throw our parties; we abandon our families to live alone in Canada; we struggle to write books that do not change the world, despite our gifts and our unstinting efforts, our most extravagant hopes. We live our lives, do whatever we do, and then we sleep - it's as simple as and ordinary as that. A few jump out of windows or drown themselves or take pills; more die by accident, and most of us, the vast majority, are slowly devoured by some disease or, if we're very unfortunate, by time itself. There's just this for consolation: an hour here and there when our lives seem, against all odds and expectations, to burst open and give us everything we've ever imagined, though everyone but children (and perhaps even they) knows these hours will inevitably be followed by others, far darker and more difficult. Still, we cherish the city, the morning; we hope, more than anything, for more."
M. CUNNINGHAM - THE HOURS

Sunt puține momente pe care le savurez mai mult decât dimineața devreme. 

Aerul puternic, dezghețul, dezechilibrul ăla interior care pentru câteva secunde te determină să mai rămâi pe marginea patului gândindu-te la nimic..

Apoi nimicul ăsta se mărește, se intensifică transformându-se în zi. O alta. Seamănă izbitor cu cele trecute, deși îți promiți de fiecare dată că vei induce un fenomen neprevăzut, unul care să transforme lumea în altceva. În orice... 

Iar uneori, fără să înțelegi bine cum și de ce, totul se rotește și reusește să te surprindă. Înțelegi că nu e deloc meritul tău acolo chiar dacă uneori ți-l asumi mândru. E ca o scânteie care se naște dintr-o deformare elastică în urma contactului dintre doi electroni care sigur nu-ți aparțin.  

E ciudat cum jocul ăsta pare atât de lipsit de sens.

Priveam într-una din zilele trecute - Soarele. Îl priveam cu ochii închiși, adâncindu-mă în el și îl întrebam de ce. De ce toate astea, ce vrea de la mine. 

Abia atunci am înteles... nu asta e întrebarea de fapt. 

Ceea ce trebuie sa înteleg e... 

Ce vreau Eu de la Mine? 

Evident, am ales să fiu aici dintr-un motiv. Da, am ales asta, trebuie doar să îmi amintesc DE CE...

Obsesii

Unde naiba stă logica?!

Toată atenția mea e canalizată asupra unui singur Subiect. În așa mare măsură încât aș putea, fără prea mari eforturi, să primesc premiul pentru cea mai vivace particulă ce orbitează în jurul tău. La naiba, aș putea juca  rolul principal în filmul <24 de ore sub lupă>  film în care tu să fii tipul meschin care nu rostește o vorbă,  dar care face totul prin prezență [de spirit]. 

Cred că îmi fug picioarele, sau reformulând, cred că îmi fuge pământul de sub picioare. Asta pentru că forța de frecare în vid e zero. Adio aderență...

Și acum?! Să ma las să cad? [Mai am vreo altă opțiune validă? Shit, Shit, Shit!!!]

Cam cât de mult poate deforma imaginația noastră  REALITATEA?!
Cam care pot fi consecințele unei percepții eronate. Efectul placebo există, asta s-a analizat de-a lungul anilor și confirmările nu au întârziat să apară. Corpul uman e cea mai experimentată farmacie. Produce o multitudine de molecule cu o precizie de ceas elvețian. Creierul reflectă lumea din jur, iar jocul ăsta e extrem de riscant.
Mă întreb, pe bună dreptate, cum se face atunci că cei mai mulți dintre noi nu înțeleg afirmația ce susține că nu putem vedea toți lucrurile la fel, nu putem percepe aceleași intensități și în mod firesc nu puteam avea aceleași reacții. Cum te poți aștepta de la o altă persoană, care nu are un cod genetic identic cu al tău, să fie cum ești tu?!
Pe de altă parte. Am văzut într-o analiză foarte profunda a limbajului corpului, cât de bine putem fi conturați într-o mini-descriere și chiar catalogați. Pare o treabă foarte superficială, dar nu e.. Suntem toti modelați din aceiasi bucată de lut, ceea ce induce inevitabil, la o aceeași structură fundamentală. Și aceleași reacții la stimuli.

În parte la fel, în parte altfel. 

Și iar am uitat de unde am plecat... Nesemnificativ până la urmă. 

 Deseori mă pierd într-un conflict doar al meu. Mă joc cu imagini,  cam cum fac ereticii cu diverse versete din biblie. Ca să îti confirmi o ipoteza e de-ajuns să iei o idee, să o inserezi pe un fundal adecvat și o transformi în axiomă. 

Păcat că cele mai multe reacții se desfășoară doar în anumite  condiții de temperatură, concentrații, pH...

Și mai mare păcat că cele mai multe dintre ele nu pot fi reproduse în laborator [asta doar pentru că chestiile spectaculoase, la scală mica, îsi pierd valoarea].

I DARE YOU!

I'm an idealist.

I don't know where I'm going,

but I'm on my way.

Carl Sandburg

Fuck!

Cred că iar încep să văd dublu. Dublu, ca atunci când ai convingerea că lucrurile au două fețe când de fapt au doar una. Dublu ca atunci când te intrebi pe ce parte a străzii ar trebui să mergi, când de fapt, e cu sens unic și opțiunea asta nu va schimba cu nimic finalul.

E reconfortantă convingerea că avem liberul arbitru. Păcat că e doar în mintea noastră.

Nu putem fi "causa sui" și asta fară urmă de îndoială. Atunci unde stă ceea ce noi definim "free will".

Îmi vine în minte un singur nume, conex discursului ăstuia: Galen John Strawson. El a făcut o demonstrație foarte elocventă, în acest sens, suna cam așa: faci alegerile pe care le faci, pentru că ești ceea ce ești, dar in același timp, nu poți fi cauza a tot ceea ce ești, iar asta ne absolvă de responsabilitatea acțiunilor noastre.

[*Textul original suna cam asa:

1. We do what we do, in a given situation, because we are what we are.
2. In order to be ultimately responsible for what we do, we have to be ultimately responsible for what we are — at least in certain crucial mental respects.
3. But we cannot, as the first point avers, be ultimately responsible for what we are, because, simply, we are what we are; we cannot be causa sui.
4. Therefore, we cannot be ultimately responsible for what we do.]

Cu un minimim de fizică newtoniană, poți întelege exact conceptul. La urma urmei e totul un joc, foarte previzibil. Evident, plecând de la premiza, extrem de optimistă, ce prevede o evoluție a umanitații spre acel nivel al înțelegerii și cunoașterii absolute, când vine vorba de legile ce guvernează realmente acest univers.

Aaaa, uitasem, treaba asta se reflectă perfect în Laplace's demon, păcat că nu a durat prea multă vreme și au venit unii să spulbere acest vis, demonstrând imposibilitatea transpunerii acestei idei in concret.

Mă opresc o secundă, închid ochii și mă gândesc… Nu avem capacitatea de a decide totul și nici măcar aceea de a prevedea evoluția lucrurilor. Putem, în schimb, să ne prefacem, că suntem SupraOameni. Avem imaginația și credința de partea noastră. Credința că suntem nemuritori. Invincibili. Și că putem schimba cursul istoriei.

So… DO YOU STILL DARE TO DREAM?

Impossible is nothing - if you can make it possible

Cum se face ca in vis imi vin cele mai geniale idei, iar dimineata, odata cu blestemata aia de sonerie, se evapora, lasandu-mi doar o senzatie foarte interesanta. Ca si atunci cand constientizezi ca cineva tocmai a parasit incaperea, dupa mirosul pe care il lasa in urma. Daca inchizi pentru 2 secunde ochii, poti vizualiza un corp, un chip, doar ca mecanismul asta nu il pot aplica atunci cand, ca o galeata rece de apa, imi dau seama ca in 5 minute trebuie sa fiu in statia de autobus.

Uneori ma intreb daca nu cumva merg pe un tipar deja bine conturat, codificat intr-o secventa genetica, devonstrand astfel previzibilitatea actiunilor mele. Si cand ma gandesc cu cata ardoare am incercat de fiecare data sa fiu "oaia neagra" sau "fiul ratacitor" parca ma ia un atac de panica.

Stateam sa analizez functionalitatea si mecanica noastra ca organism pluricelular. Nu pot face abstractie de o ipoteza, facilmente demonstrabila, care ma suscita si ma face sa-mi zic " CE DISPOZITIV HI-TECH ESTI, NENICA!.."

Presupun ca pentru o persoana care nu a disecat niciodata un cadavru, afirmatia asta e foarte fantezista. Si Galileo Galilei, s-a confruntat cu aceiasi atitudine cand incerca sa sustina ca Pamantul se roteste, dar toate astea pana cand tehnologia a permis o demonstratie foarte concreta.

Deci acord circumstante unei persoane care nu a vazunt niciodata lumea printr-un microscop electronic, in momentul in care imi spune ca e o alta blasfemnie.

Ciudat lucru ca noi incercam de atatea decenii sa cream roboti sau dispozitive care sa poata realiza diferite activitati sau capabile de a percepe sau transmite emotii umane.

E drept ca suntem inca foarte departe de a realiza o copie, sau macar o imitatie decenta, dar asta pentru ca originalul nu are limite, iar materialele pe care le utilizam noi, nu sunt deloc adaptate acestui gen de experiment.

Pacat ca nu este permis sa te joci cu material biologic. Stim cat impact a avut pana si simpla idee a crearii unei clone umane. De ce nu ar trebui sa incercam sa imbunatatim nivelul nostru de activitate?! De ce continuam sa folosim o parte infima a creierului si ne prefacem ca asta e mai mult decat suficient pentru noi. Cum am ajuns la nivelul asta al comoditatii si acceptarii?

Si de cand realizariele "cercetatorilor americani" sunt impresionante?! Isi pierd timpul cu tot felul de aberatii, ca influenta mediului ambient asupra obezitatii (lipsa stresului termic se pare ca favorizeaza cresterea in greutate). La naiba, oamenii aia mananca si se uita la tv (evident exclud aici, cum fac si ei, cazurile determinate de o alterare a structurilor glandulare). Cui ii pasa ca cele 27 grade C de afara au un impact minim asupra tesutului adipos?

Asadar, nu e cazul sa depasim toate preconceptiile de doi bani si sa alegem sa privim realitatea dintr-o perspectiva un pic mai concludenta, poate astfel reusim si imbunatatim realmente calitatea vietii?!

PS: Pentru placerea mea personala, pentru orgasmul meu intelectual, incetam sa chemam "CERCETATORI AMERICANI" - d-alde pierde-vara astia, care argumenteaza ca miscarea sanilor, in timpul deplasarii aduna mai multe caracteristici ale unei mase de lichid, decat al unui corp solid... SERIOS?! Exact cum preconizam, cu asta am revolutionat lumea!