Ascultam zilele trecute in mașina o discuție controversată ce aluneca discret la radio.
De atunci tot continui să mă gândesc. Nu pentru că ar fi o noutate ci doar pentru că e unul din argumentele alea în jurur cărora nu am încetat sa reflectez. Cred că o lăsasem în suspensie argumentând că nu am explorat suficient câmpul.
Tipul care era în undă susținea că în viața asta iubim cu adevărat doar o singură dată, că suntem capabili să dăm tot doar unei singure persoane căci toate astea decurg sub forma unei relații care ne consumă, ne absoarbe iremediabil.
Nu pentru ca ți-ai pierde încrederea sau pentru că ai fi mai temperat, mai matur după asta. E vorba de cu totul altceva aici, argumenta el, e ca și cum doar o persoană te poate descătușa, te poate vedea așa cum ești. Nu e o alegere pe care o faci. Totul decurge natural, ca un scenariu preexistent care nu poate fi adaptat în niciun fel. E așa și gata. Te poți doar pierde în jocul ăsta.
Apoi a citit ceva mesaje iar unul chiar mi-a rămas. Suna cam așa:
"Sunt în pat, alături de soțul meu. E un om extraordinar, avem 12 ani de casnicie și doi copii superbi. Și da, sunt fericita. Cu toate astea, știu că nu e dragostea vieții mele. Continui să mă gandesc la EL, să îl iubesc în tăcere. Nu pot să mă opresc să o fac. A fost marea mea dragoste. "
După asta a intervenit o tipă care a pus punctul pe I. Aducea contraatacul pe care-l gândeam eu în clipele alea. " Să fie doar o pură coincidență faptul că toate relațiile astea extrem de intense nu au fost purtate la bun sfârșit? La începutul oricărei relații te simți prins, cucerit iar dacă ceva se intâmpla în intervalul ăsta în care ești încă sub efect și se rupe filmul, tu nu doar că rămâi "blocat" în LEVEL-ul ăla dar tinzi să îl și potențezi cu întrebari gen: " cum ar fi fost dacă…?".
Iar dacă cineva se întreabă ce presupune să duci o relație la bun sfărșit, ținând cont că traducerea și adaptarea îmi aparțin, îmi permit să și explic. Eu cred ca o relație poate atinge un maxim de emoție și intensitate, după care efectul se estompează dar în același timp se intensifică alți piloni poate și mai importanți pentru o relație pe termen lung, vorbesc de aspecte ca intimitatea, prietenia, respectul, admirația, complicitatea, etc, etc…
Așadar, o dragoste se consumă în timp sau și mai corect se transformă. Asta presupune să o duci la bun sfârsit. Să o lași să se modeleze, până capătă forma finală.
De ce am redat asta aici?! Pentru că oricât de mult aș vrea, nu reușesc să trec de partea uneia dintre baricade. Simt că sunt valabile amândouâ, dar se anulează reciproc. Deci… imi lipsește încă o piesă din puzzle. Poate mă ajută careva să o găsesc!
De atunci tot continui să mă gândesc. Nu pentru că ar fi o noutate ci doar pentru că e unul din argumentele alea în jurur cărora nu am încetat sa reflectez. Cred că o lăsasem în suspensie argumentând că nu am explorat suficient câmpul.
Tipul care era în undă susținea că în viața asta iubim cu adevărat doar o singură dată, că suntem capabili să dăm tot doar unei singure persoane căci toate astea decurg sub forma unei relații care ne consumă, ne absoarbe iremediabil.
Nu pentru ca ți-ai pierde încrederea sau pentru că ai fi mai temperat, mai matur după asta. E vorba de cu totul altceva aici, argumenta el, e ca și cum doar o persoană te poate descătușa, te poate vedea așa cum ești. Nu e o alegere pe care o faci. Totul decurge natural, ca un scenariu preexistent care nu poate fi adaptat în niciun fel. E așa și gata. Te poți doar pierde în jocul ăsta.
Apoi a citit ceva mesaje iar unul chiar mi-a rămas. Suna cam așa:
"Sunt în pat, alături de soțul meu. E un om extraordinar, avem 12 ani de casnicie și doi copii superbi. Și da, sunt fericita. Cu toate astea, știu că nu e dragostea vieții mele. Continui să mă gandesc la EL, să îl iubesc în tăcere. Nu pot să mă opresc să o fac. A fost marea mea dragoste. "
După asta a intervenit o tipă care a pus punctul pe I. Aducea contraatacul pe care-l gândeam eu în clipele alea. " Să fie doar o pură coincidență faptul că toate relațiile astea extrem de intense nu au fost purtate la bun sfârșit? La începutul oricărei relații te simți prins, cucerit iar dacă ceva se intâmpla în intervalul ăsta în care ești încă sub efect și se rupe filmul, tu nu doar că rămâi "blocat" în LEVEL-ul ăla dar tinzi să îl și potențezi cu întrebari gen: " cum ar fi fost dacă…?".
Iar dacă cineva se întreabă ce presupune să duci o relație la bun sfărșit, ținând cont că traducerea și adaptarea îmi aparțin, îmi permit să și explic. Eu cred ca o relație poate atinge un maxim de emoție și intensitate, după care efectul se estompează dar în același timp se intensifică alți piloni poate și mai importanți pentru o relație pe termen lung, vorbesc de aspecte ca intimitatea, prietenia, respectul, admirația, complicitatea, etc, etc…
Așadar, o dragoste se consumă în timp sau și mai corect se transformă. Asta presupune să o duci la bun sfârsit. Să o lași să se modeleze, până capătă forma finală.
De ce am redat asta aici?! Pentru că oricât de mult aș vrea, nu reușesc să trec de partea uneia dintre baricade. Simt că sunt valabile amândouâ, dar se anulează reciproc. Deci… imi lipsește încă o piesă din puzzle. Poate mă ajută careva să o găsesc!
Dragostea e ca si alcool-ul. O multitudine de concentratii si arome. Imbietor si stilat la inceput, te inalta, ducandu-te spre apogeu..sau undeva pe acolo. Glorios! Ca apoi, sinusoidal, mai devreme sau mai tarziu, sa te trezesti, stand in fund, intr-o balta de *** (ce naiba o mai fi), impartasindu-ti dilemele si frustrarile existentiale cu un maidanez curios.
RăspundețiȘtergereAfectat de perioada mizerabila de dupa, s-o numim "mahmureala", implicit se reinnoieste promisiunea (standard): "nu o sa mai beau(iubesc),niciodata! mi-am invatat lectia". Enigmatice sunt, insa, cauzalitatile memoriei scurte ale Homo Ludens! Sa fie eternul optimism sau omni-prezentul (preferatul meu) masochism? Maidanezul stie... pe curand, amice!
***=dragoste (nu asta era subiectul dezbaterii?)
Da, frumoasa povestea... Nu îmi e prea clar votul tau spre ce se îndreaptă?
RăspundețiȘtergereAdică crezi ca se iubeste o singura data, restul sunt încercări/ repetari/ compromisuri sau altceva.. Sau, cum insinua tipa, de mai multe ori si cumva variabil, adaptandu-ne la persoana pe care o avem in fata si variind astfel conținutul.
cum ziceam, "alchool style"... pe lumea asta exista tot felul de consumatori, de la 0 la extrem. Unii se lasa, altii se apuca, ceilalti persevereaza...prea multe combinatii! Dar cum Catalina vrea un vot, alba sau neagra, eu pot spune doar atat: niciodata nu va mai fi la fel
RăspundețiȘtergerevotul dumneavoastra a fost inregistrat... va multumim!
RăspundețiȘtergereo zi frumoasa!
Nu cred ca dragostea unica este comparabilabila sau echivalabila cu ce ne-a fost dat noua sa inghitim cu placerea cea mai mare, ci este simtamantul cu care am fost in stare sa oferim placerea si bucuria cea mai mare cuiva, bucurandu-ne totdeodata. Daca nu stim sa ni se fi intamplat (inca) asa ceva, ne ramane mereu dreptul si posibilitatea si poate chiar obligatia de a cauta un asemenea moment.
RăspundețiȘtergere