Ploaia asta mă știe de multă vreme. Am îmbătrânit alergând printre stropii ei reci și așa a ajuns să mă cunoască mai bine decât oricine sau orice altceva. E singura piesă pe tablă care nu poate fi mutată. Și când te gândești că se năpădește peste mine așa când mă aștept mai puțin ca apoi să dispară pentru o lungă vreme și când aproape să o uit, vine iar și mă răpește.
Continui să te visez.
Noapte după noapte, din ce în ce mai real, ca un scenariu recurent care se joacă pe aceiași scenă a vechiului teatru în care doar eu nu am încetat să mă ascund.
Miroase a fun de tigară și a vodkă.
Miroase a praf disipat prin cortină și a șoareci forfătând printre podele.
Nu am înțeles cum e să te las sau cum să mă desprind eu din pânza asta. Nici nu sunt foarte sigură că mi-o doresc. Ar fi o ruptură care s-ar putea dovedi fatală. Mie.
Alz, fucking idiot, don't forget about us..
Cause I just can't!
Superb ! Particule din mine se regasesc in articolul tau.
RăspundețiȘtergereKeep up the good work!
thank you!
RăspundețiȘtergereps: imi face placere!