Te intorci

(Dear Albert,) 

Cand ma intorc in oras, nu pot sa nu te vad. E drept ca de cele mai multe ori imi reprim orice dorinta de a te intalni, cumva din intamplare. Dar vara imi aminteste mereu de tine. Si drumul spre castel si ... parul care imi flutura in masina.
Parca iti vad profilul in lumina soarelui.
Parca ma aud razand.
Si imi vine sa te sun. Sa-ti spun sa ne vedem, sa povestim, sa ne privim in ochi si sa mancam o inghetata. Sa te lovesti de mine, ca din inertie, sa ma ametesti.
Si imi vine sa te astept in fata casei. In soarele asta..
Imi vine sa scriu pe ziduri sa ai grija de tine, cat nu sunt eu acolo!

Au trecut ani de cand te-am cunoscut.
Ma intreb daca iti amintesti ca mi-ai promis ca ma vei astepta.
Oare inca ma astepti?
...Eu inca te iubesc, sa stii... Si imi lipsesti! Si te urasc ca rezisti asa, fara sa ma cauti. Si urasc pe toti aceia care te vad, pana si din intamplare, pentru cateva clipe.

Love, 

Catalina


 

In Ocean

In diminetile astea tarzii si in frenezia noptii, te regasesc tacut, pe marginea patului. Evident, nu dormi, tu doar visezi in nestiinta decauza. O imbratisare si un sarut apasat, undeva pe o pluta in mijlocul oceanului. O alta zeita careia sa i te inchini si in care sacrezi cu ardoare. O vezi, in schimb ea nu te vede. Nedumerit,rezvratit impotriva unui destin intransigent, te-arunci in apa.

Uita-te la tine, asta numesti tu comportament adecvat?

Nu stii sa lupti, nu vrei sa te confrunti cu mediocritatea, tu nu mai vrei nimic. De fapt, asa ai fost mereu. Vrei totul. Dar “totul”nu s-a inventat si ei au uitat sa mentioneze detaliul asta printre regulile jocului.

As sari dupa tine. Da!

As inghiti un ocean si tot nu as putea sa te las singur acolo.

Mi-as impleti parul printre unde si as musca din resemnarea ta ca sa teaduc aici.

Ti-as da tot aerul din plamani.. Indiscutabil, doar tie!

Nu, nu ma tem. Si daca voi sfarsi pe fundul oceanului, ti-as scrie cu degetul in nisip. Si ti-as desena chipul.

Asa vei fi fost doar al meu.

What about that old story...

Eu am incercat.

Sigur ca nu tentez sa ma dezvinovatesc cu afirmatia asta si nici sa iau din adevarul unei alte idei (“Daca vrei, poti!”) in care surprinzator – chiar cred.

Tot ce pot atasa unei afirmatii de acest gen e ca de data asta, e vorba de o miscare la nivel inalt, o afacere mult mai controversata decat poate parea la un prim impact.

Vorbesc de religie si cu precadere de crestinism. Pentru ca astia imi sunt cei mai antipatici!

Inainte de a intra cu adevarat in subiectul asta, trebuie sa accentuez cateva aspecte.

Am fost genul de copil care la orele de religie era tot timpul cu mana pe sus, raspunzand la intrebari si interpretand pilde. Acelasi copil care mergea cu drag la biserica si canta in Saptamana Mare “Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule!...”cu lacrimi in ochi.

Credeam si percepeam totul ca un adevar absolut.

Asta a durat pana pe la 15-16 ani.

Ca sa fiu precisa, procesul s-a declansat de cand am inceput sa citesc, indraznind sa fac aprecieri si sa formulez intrebari. Sigur, e foarte convenabil sa crezi.

Asta a fost probabil prima observatie pe care am facut-o.

(Pacat ca nu am ales niciodata calea usoara. NU e pentru mine! Sunt multi cei dispusi sa-si tina creierul in concediu si sa nu reflecteze asupra dogmelor. Nu pretind asta. M-am lamurit de mult de faptul ca mediocritatea ofera mult prea multe beneficii.)

Evident nu a fost o trecere brusca, pentru mine a fost o evolutie mai mult decat naturala. De fapt, de pe atunci tot incerc sa cred...foarte probabil din nostalgie. Imposibil! E ca si cum ti-ai prinde sotul cu alta-n dormitor, dar ai alege sa continui sa te porti de parca nu s-a intamplat nimic, doar de dragul amintirilor frumoase.

( And damn, that is stupid!)

Cred serios ca trebuie sa fii cam... sa zicem idiot ca sa poti crede in toate povestile astea. O persoana lucida, care sa nu sufere de tulburari psihice nu poate crede ca Dumnezeu (care sunt de fapt trei in unul) a creat lumea si mai apoi omul, plecand de la 2 exemplare (Adam si Eva), pe care i-a tinut langa el intr-un spatiu extrem de romantic. Evident, pentru a purta scenariul spre un punct culminat, a creat si un copac in al carui fruct statea cunoasterea ( "De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el".Geneza 1:6) dar din care ei nu puteau musca. Apare si personajul negativ, care ii corupe, fara prea multe eforturi, si uite asa pierd totul. De aici, generatii la randul nu pot fi iertate de Creator (care ii iubeste de fapt) pana cand acesta nu se decide de a-si trimite fiul pe Pamant (care oricat de mult ar putea fi perceput drept semizeu, nu e, caci are si el drepturi depline) pentru a fi crucificat. Astfel, doar astfel, El putea schimba lucrurile.

Am uitat sa punctez alte aspecte interesante ale povestii. S-a nascut dintr-o fecioara. (Yeah right!!!), in timpul vietii a mers pe apa si a vindecat leprosi batand din palme, si finalul (param pam pam... ) dupa trei zile a inviat anuntand ca se va intoarce sa sarbatoreasca sfarsitul lumii. Foarte logic firul povestii! 

Acum vin eu cu cateva intrebari simple, banale, stupide, astfel incat orice crestin sa aiba posibilitatea de a ma afronta.

De ce un zeu atotstiitor ar crea lumea pentru a o distruge in final? E un soi de joc meschin? Se plictisea singur?

De ce ar crea acea separare de dupa moarte, rai-iad, daca in final toti se pot mantui?

Daca Dumnezeu e bun si ne iubeste, ne protejeaza, Africa ce e? Sa nu-mi spui ca are preferite printre continente. Bolile? Saracia, suferinta? Poate schimba oricand lucrurile, am inteles ca pt el e foarte simplu? Atunci alege sa nu intervina ca sa ne demonstreze ceva? Ce e, un fan al seriei Saw??

Cum de printre cele 10 porunci (care induc pacatele capitale) primele 4 sunt concentrate pe idea de religie monoteista? Asta era partea cea mai problematica?

Plecand de la premiza ca Dumnezeu are un plan cu noi toti, ca vietile noastre sunt deja trasate in fata lui, pentru ce sa ne rugam sa ne ajute cand ne trezim intr-o situatie conflictuala, intr-un context problematic?! (un prieten spunea recent ca Dumnezeu il asculta dar uneori raspunsul lui e NU!) Ma intreb, care e scopul atunci? Suntem la 50% probabilitate, nu?! Atunci poti la fel de bine sa dormi 5 minute in plus, sa-ti diminuezi consumul energetic. (He has a better plan, you know?!)

Just think about it!

Aaa, inca 2 detalii interesante:

1)Numarul crestinilor in Romania e aproximativ egal cu cel al tarilor din Sud-Africa si statelor din America de Sud. Are rost sa punctez ce au in comun? Zic doar: subdezvoltare economico-socio-culturala, cred ca e suficient.

2)Exista o oarecare dependenta intre IQ si credinta. Pur intamplatoare, parerea mea!

O sa inchei acum cu un citat din Cioran care zic ca se potriveste in monologul asta.

“Constiinta a facut din animal om si din om demon, dar ea n-a facut inca din nimeni un Dumnezeu, in ciuda lumii care se mandreste de a fi omorat unul pe cruce.”

Emil Cioran in Pe culmile disperarii

De-a v-ati-ascunselea...

Hai oprește-te două secunde și gândește-te la irealitatea în care ne ascundem.

Ce-ar fi dacă oamenii ar renunța la toate măștile astea, incredibil de prost create și ar fi "doar" ceea ce sunt?
Fără artificii, fără decorații cioplite in plastic, futile.


Ce zici dacă într-una din după-amiezile care or să vină, alege tu la întâmplare data, ai fi doar ceea ce ești?
Imaginează-te descătușat de toate temerile pe care le ai, într-un spațiu în care fragilitatea pe care ți-o însușești, sau mai bine supus, pe care ți-o exteriorizezi, nu te expune niciunui risc. Imaginează-te detașat de toate "defectele" pe care le ai, toate "crăpăturile" pe care zi de zi încerci să le ascunzi sub haine largi. Cum ar fi dacă te-ai trezi într-o dimineață și deschizând fereastra larg, ai lăsa lumina să inunde.
Nu reușesc să înțeleg de ce ne e atât de teamă unii de alții?

Eu una am ajuns la saturație.
Mi se pare nedrept să continui să înterpretez un rol care nu îmi aparține.

NU sunt o persoană PERFECTĂ! Ce tot spun eu aici, sunt atât de departe până și de cel mai alterat concept ce se vrea a fi o imagine speculară a ideii de  perfecțiune, că trebuie să aștept ani lumină până să ajungă la mine. Și apoi, pariez că ideea mea de "perfecțiune" seamănă pe ici pe colo cu a ta.  Și extrapolând, fiecare dintre noi vizualizează o remodelare a unei structuri ideatice, fără încărcătură, total lipsită de realism.
Permite-mi, pentru ce toate astea?

Ne luptăm să fim pe placul altuia, să adoptăm credințe și atitudini în care nu ne regăsim. Încercăm să părem puternici, intangibili doar pentru a impresiona.
La ce bun?
Știi ce zic, mie îmi plac oamenii cu defecte, reali, autentici. Oamenii care au curajul să rostească o frază ce începe cu: "mi-e teama de..." sau "nu stiu să..." la fel de ușor ca atunci când povestesc despre calități și fapte mărețe. Îmi plac oamenii care îndrăznesc să vorbească deschis, cu oricine, despre orice.

Mi s-a reproșat de multe ori că am prea multă încredere în oameni, că risc să fiu dezamăgită, să sufăr..
NU cred în povestea asta. Și ce dacă unii aleg sa mă judece? Și ce dacă unii se vor speria sau mă vor disprețui?
Cel puțin voi avea tot timpul certitudinea că oamenii care îmi stau alături nu mă văd drept altcineva. Cu franchețe, se merită!

Changes

 

 Imi vine sa zic ca e liniste. Nu prea e... Se propaga vibratia unei corzi de chitara electrica si vocea scrijelita a unui tip. Ciudat ca mi-am dat seama de treaba asta abia acum, cand reflectam la linistea din jurul meu, in care ma pierd. 

Sunt tentata sa spun unde sunt, cu cine si mai ales cum am ajuns aici. N-am s-o fac nici de data asta. Prefer sa fiu discreta. Prudenta.

Ce pot sa spun e ca stau intinsa pe un chaise longue, e aproape miezul noptii si ma acopera doar luna. O luna care lumineaza mult prea mult, care lasa umbre si permite eliberari de sine. 

Sunt doar cateva lucruri pe care tineam sa le scriu aici. 

1) Totul, dar absolut TOTUL se poate obtine in viata asta.

2) Cu un Rolex Day-Date la mana, lumea arata absolut la fel. 

3) Gandeste MEREU egoist! Dezvolta-te! Cere mai mult de la tine.

Ar mai fi ceva, materialul iti cam rapeste spiritualitatea.. Asa ca tine strans de lucrurile importante, ca sa nu te pierzi. 

Addicted

And maybe, just maybe I'll meet you in some bar in Paris.. You'll smile, I'll smile back. No words just fears that doesn't vanish with a dry gin.

I don't remember your name, you know. Although I'll never forget your voice, your smell, your touch…

Oh fuck, don't go there! It's dark outside and when you'll came back it will be too late. 

You'll find me sleeping on that violet couch that flows across the city.  

Avoiding me it's not that smart, you know. 

Avoiding you it's wrong either. 

Guess we enjoy playing the worst scenario ever…

Hunger

Sometimes, when the moon comes out, I find myself dreaming about you. 

For a couple of seconds I even see you here, staring at me, as if  you don't understand  this whole thing but still  enjoying like hell the silence that screams inside our passion. It's like dancing without hearing the music, but somehow feeling the vibration in the air. And that's more than enough for both of us. 

Oh damn you…What wouldn't I give to get tired of you. 

This cocktail of emotions makes me wonder if the real life could ever be the same again. I'm afraid not. 

So I just keep on falling, without looking for a way out, 'couse there isn't one. 

Yes, I hunger for your soul…

Just sometimes, when the moon comes out.